Asertivitatea și comunicarea asertivă aduc multiple beneficii, ce pot fi observate atât în contexte generale, cât și în contexte specifice.
Adesea, acestea au un impact pozitiv chiar și în discuțiile purtate doar telefonic, dar mai ales:
- în cadrul cuplului
- în mediul familial
- la birou, în conversațiile cu șeful sau colegii
- în cercul de prieteni
Asertivitatea și comportamentul asertiv
Comportamentul asertiv inhibă anxietatea și reduce depresia, conducând la îmbunătățirea imaginii de sine.
Astfel, se va îmbunătăți și percepția celor cu care comunicați, iar nivelul satisfacției personale va crește.
Comportamentul asertiv promovează și menține relațiile interpersonale pozitive, oferindu-ne sprijin pentru rezolvarea constructivă și amiabilă a conflictelor.
Raportându-ne asertiv celorlalți, îi descurajăm să ne răspundă agresiv sau defensiv;
implicit, acest lucru ne va ajuta să fim mai dispuși în a le recunoaște potențialul, abilitățile sau limitele, într-o manieră cât mai obiectiv.ă
Comunicarea și comportamentul asertive cresc stima de sine și aduc respect către și de la cei din jur!
Ce înseamnă asertivitatea?
Deoarece a fi asertiv înseamnă să îți cunoști și să îți aperi drepturile atunci când cineva încearcă să ți le încalce, în acele momente devii conștient de faptul că tu ești o persoană valoroasă și că ai dreptul să faci și să spui ce dorești, atâta timp cât nu ajungi să încalci și tu, la rândul tău, drepturile altor persoane.
Asertivitatea exprimă clar respectul față de condițiile impuse de societate, însă atestă și faptul că acestea nu constituie neapărat și regulile după care trăiește persoana ce dorește să fie asertivă.
Răspunzând asertiv, riscul ca o simplă problemă de comunicare ce poate deveni și o problemă de atitudine, va fi asumat, știind că, printr-o atitudine asertivă, se poate rezolva.
O parte din informațiile scrise pe parcursul acestei călătorii despre COMUNICARE a avut ca inspirație și idei preluate de la:
- http://www.dezvoltareinterioara.com
- https://online.alvernia.edu/articles/4-types-communication-styles/
- http://www.snt.ro/8/89611.ro.php
Diana Ristoiu – Psiholog Psihoterapeut
(Online – București, sector 2, zona Obor-Lizeanu)
Articol scris și publicat pe vechiul website, în data de 2 Septembrie 2019.
Social media: Facebook și Instagram.