Pentru a putea ajunge să comunici asertiv în majoritatea timpului, identifică mai întâi ce alt stil de comunicare mai ai tendința de a adopta:
pasiv, pasiv-agresiv sau agresiv.
De asemenea, să nu uităm că orice schimbare pe care dorim să o facem necesită timp și dedicare, mult exercițiu și cumpătare, căci lucrurile nu se pot schimba peste noapte.
Trecerea de la stilul pasiv de comunicare la cel asertiv:
Timpul și energia sunt limitate și nu poți satisface cerințele tuturor!
Să nu-ți fie frică de faptul că ceilalți nu te vor mai aprecia, ba chiar din contră! Vei observa mai mult respect din partea lor, tocmai pentru că tu îi vei învăța acest lucru.
Învață să spui „NU”, atunci când este important pentru tine! (citește mai multe AICI – în curând)
Trecerea de la comunicarea agresivă la comunicarea asertivă:
Învață să îi respecți pe cei din jur, acceptă că nu le știi pe toate și că toată viața ai de învățat.
Fii conștient că nimeni nu îți este inferior, iar dacă ai impresia că o persoană se află pe o treaptă inferioară a evoluției în ceea ce privește cunoașterea, înțelepciunea ș.a.m.d., atunci datoria ta este de a-l trage în sus, nu de a-l oprima!
Ce altceva mai poți face pentru a avea un comportament și o comunicare asertive?
- menține contactul vizual
- exprimă-ți nevoile și dorințele cu încredere
- exprimă-te clar și concis, evitând generalizările
- cere feedback, atunci când este cazul
- evită să folosești etichete, mai ales dacă știi că pot deranja
- evită, pe cât posibil, să faci presupuneri
- oprește-ți reacțiile impulsive și sarcasmul
- de asemenea, dacă știi că ai tendința de a monopoliza discuțiile, străduiește-te să o ții în frâu
- și, mai ales, conștientizează ce tip de comunicare folosești cel mai des, pentru a afla ce ai de îmbunătățit!
În orice caz, ține minte: orice persoană îți este egală ție! 🙂
Articol despre ce este asertivitatea și care sunt beneficiile sale – aici.
Diana Ristoiu – Psiholog Psihoterapeut
(Online – București, sector 2, zona Obor-Lizeanu)
Articol scris și publicat pe vechiul website, în data de 1 Septembrie 2019.
Social media: Facebook și Instagram.